Mașinile sunt cele mai utile și importante invenții ale omului. Este imposibil să dispară mașinile când este nevoie așa mare de ele în zilele noastre. Oamenii au devenit dependenți de mașini, în sensul bun, deoarece chiar au nevoie de ele, pentru transporturi fie de marfă, persoane, excursii sau alte servicii.
Mașinile au fost concepute special pentru a fi de folos omului și tocmai de aceea ele au anumite reguli pentru a putea circula cu ele.
Când vine vorba de mașini puternice, ne putem gândi la mașinile de curse, care oferă cea mai mare adrenalină corpului uman și care reprezintă viteza pură. Cursele de mașini se realizează astfel: piloții trebuie să facă un tur de cunoaștere cu 30 de minute înainte de începerea concursului. Poate te gândești că mașinile de curse pot fi conduse cu orice viteză. Nu, nu este chiar așa.
Cursele de mașini, ce trebuie să știi
Deși sunt mașini rapide de curse, au și acestea anumite restricții și reguli. Sunt admise anumite valori care nu pot fi despărțite, bineînțeles că sunt niște valori mult mai mari ca la o mașină normală care circulă pe șosea.
Pentru a putea începe concursul, mașinile trebuie să fie toate așezate grilă, cu 15 minute înainte de start, iar dacă o mașină nu este prezentă la start, atunci nu poate participa. Cu 10 minute înainte să înceapă tura de încălzire, toată lumea este obligată să părăsească zona de grilă. Dacă roțile nu sunt fixe înainte de începerea concursului cu 3 minute, pilotul este penalizat cu 10 secunde.
Motoarele trebuie să fie pornite cu un minut înainte de start, iar personalul trebuie să părăsească grila în 45 de secunde. Pentru a putea participa la cursele de mașini aceste reguli trebuie respectate neapărat cu strictețe pentru a evita eventualele accidente. Plecarea de la tur trebuie să se realizeze încet, iar depășirile sunt interzise, cu o mică excepție dacă o mașină nu mai poate porni din grilă și rămâne staționată pe grilă. Piloții pot fii penalizați din mai multe motive, iar nerespectarea regulilor duce la descalificare.
Pentru a putea comunica cu piloții, comisarii și personalul folosesc următoarele steaguri. Cel albastru care obligă un pilot mai lent să se lase depășit de cel din spatele lui. Steagul alb indică prezența pe pistă a unui vehicul care nu face parte din Formula 1. Steagul negru cu un număr indicat reprezintă descalificarea unui participant la cursă. Steagul cu pătrățele negre și albe reprezintă finalul cursei.
Cine a scos cel mai scurt timp, acela va fi câștigător. Există oameni care au făcut cariere din cursele de mașini. Oameni precum Michael Schumacher au făcut asta pentru o viață și întregul glob le știe numele. O merită din moment ce au primit zeci de premii.